Fundatia EMA prima organizatie non-profit din Romania, bazata pe voluntariat, cu scopul infiintarii unui serviciu de tip "ambulanta extrema", SMART.

sorinbaciu@fundatiaema.ro telefon: 0745904074

Cu siguranţă mulÅ£i dintre cei care vor citi aceste rânduri au observat că nu de puÅ£ine ori, oricât de slab ori flămând ar fi un câine comunitar, se va bucura nespus de o simplă mângâiere, ba mai mult, vă vor urma cale lungă în drumul vostru doar pentru plăcerea de a fi lângă cineva care pare a-i înÅ£elege amărăciunea. Acest lucru spune foarte multe despre subiectul preferat al neiubitorilor de animale. Se ştie că oraşul este prin excelenţă un ucigaş al naturii, e simbolul perfect al umanităţii: porneşte din sânul naturii, se hrăneşte din ea, rupe din ea pentru a-şi face o locuinţă, pe urmă rupe şi mai mult pentru a se îmbogăţi, pe lângă acea primă locuinţă mai răsar multe altele. Iată, că vorbim despre oraşe deja, care s-au dezvoltat în aşa manieră încât să ai peretele cât mai aproape de toÅ£i ceilalÅ£i aparent dintr-o nevoie de apropiere faţă de semeni. De unde atâta iubire, dragilor? De unde? Dacă se iveşte ocazia de a-l fura pe cel de lângă tine, o faci. Dacă te-a atins chiar numai cu o privire, ripostezi mai dur. Dacă vrei să avansezi în postul de la serviciu trebuie să calci pe creştetul celor din jur. Ne mai mirăm că lucrurile merg prost şi avem impresia că nimeni nu ne înÅ£elege, prin urmare ne răzbunăm pe toÅ£i cei din jur. Ce se întâmplă cu noÅ£iunea de umanitate? A devenit poate un cuvânt prea greu pentru spinarea noastră în formă de „S”? Oraşele s-au dezvoltat din sânul naturii şi, iată, cum o alungă şi o persecută pe măsură ce devin tot mai puternice: spaÅ£ii verzi măcelărite pentru o nouă clădire îngrămădită sau câini şi pisici agresaÅ£i din porniri gratuite, în timp ce tot ce au nevoie de la noi, homo sapiens sapiens, nu este decât puÅ£ină atenÅ£ie. Cum se poate ca o fiinţă atât de superioară să nu înÅ£eleagă un lucru elementar, anume acela că împărÅ£im cu toÅ£ii aceeaşi natură? Acel câine meditativ pentru care îmi rupsesem câteva momente din viaÅ£a mea de om a fost motivul pentru care un trecător bine îmbrăcat şi aranjat se opri din mersul lui deosebit de important pe această planetă pentru a mă umple de ocară şi a mă învinui printr-un limbaj brutal pentru gestul meu. Ne plângem continuu că nu avem timp, dar cum se face că pentru o faptă rea şi un gest meschin ne găsim cu toÅ£ii timp? Oare natura s-a grăbit cu noi, nefiind încă pregătiÅ£i pentru un sistem de gândire atât de performant încât ne sperie umanitatea? MulÅ£i mă vor contrazice aducându-mi drept argument faptul că oamenii sunt muşcaÅ£i de câinii vagabonzi. Vă spun doar că în Mangalia fiind cândva, mergeam cu frică pe stradă din cauza câinilor comunitari de talie mare şi bine făcuÅ£i. Întrebând un localnic cum de nu le e frică cu astfel de jivine pe străzi îmi răspunde pe un ton calm: „nu ne este frică pentru că aşa cum ne purtăm noi cu ei, la fel se poartă şi ei cu noi”. Vă spun ceva aceste cuvinte, dragii mei semeni homo sapiens sapiens?

Cu deosebit respect pentru animalul din fiecare din noi,

artist plastic, Dumitru Sorin Baciu